UBtalks - 2020

 

 

UBtalks – studenții vin cu proiectele #de10, Universitatea din București cu premiile

Pentru al optulea an consecutiv, Universitatea din București va premia, în cadrul UBtalks, proiectele #de10 din sesiune. Porțile competiției s-au deschis pentru studenții, masteranzii și doctoranzii UB.

Pentru că vrem ca cele mai bune #proiectede10 să ajungă în finala UBtalks, am prelungit deadline-ul înscrierii până pe 8 martie 2020, iar adresa unde pot fi înscrise proiectele #de10 este Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Studenții, masteranzii și doctoranzii UB care vor să se înscrie în competiția proiectelor #de10 trebuie doar să propună, în 5-6 rânduri, o temă care să stârnească atât interesul, cât și curiozitatea publicului, pe baza căreia să susțină un discurs cu durata de 10 minute în etapa finală. Fie individual, fie în echipe de 2-3 persoane.

Prezentarea trebuie să fie atractivă și comprehensibilă pentru un public din afara domeniului de specializare, bine documentată, originală, relevantă, creativă și solid argumentată. Poate fi însoțită de materiale foto, video sau audio.

Înainte de a ajunge în etapa finală a competiției, semifinaliști vor participa la o sesiune de pregătire în cadrul căreia profesori ai UB și experți în comunicare îi vor consilia în vederea elaborării prezentărilor finale, îi vor ajuta să pună bazele unor noi strategii de a-și vinde ideile și îi vor ajuta să își perfecționeze tehnicile de vorbire în public. Sesiunea de pregătire va avea loc joi, 19 martie 2020, la Hub-ul Google Atelierul Digital al Universității din București (Str. Academiei, nr. 14).

La finalul sesiunii de pregătire, coordonatorii vor decide finaliștii celei de-a VIII-a ediții a UBtalks. Finala  competiției va avea loc în fața juriului UBtalks și a unei audiențe formate din susținătorii participanților, profesori ai Universității din București, precum și persoane din conducerea UB. Finala evenimentului va avea loc joi, 26 martie 2020.

Juriul va fi format din cadre didactice ale Universității din București, manageri și specialiști în comunicare, marketing și relații publice ai partenerilor UBtalks.

Pe lângă experiența legării de noi prietenii și a cunoștințelor dobândite la sesiunea de trening, studenții, masteranzii și doctoranzii Universității din București vor putea câștiga diferite premii oferite de sponsorii competiției, dar și un loc la Școala de #creativitate organizată de Universitatea din București la Cumpătu, Sinaia în luna iulie.

Mai multe detalii despre competiția UBtalks pot fi accesate aici, pe pagina de Facebook UBtalks, pe Instagram sau solicitate la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..